Suport Smokers
Login
|
![]() | ![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
|
PARTENERIATBrichete Zippo personalizate pentru companiiPentru că am văzut în prea puţine situaţii brichete Zippo personalizate pentru uzul companiilor, pornim de la convingerea că putem face ceva special împreună. Ceva de calitate, care să inspire forţă şi rezistenţă, precum marca pe care ţi-o oferim spre folosul companiei tale. Imprimată cu numele companiei tale, cu logo-ul, imaginea sau orice alt semn distinctiv care să te reprezinte în relaţia cu partenerii, clienţii, furnizorii, colaboratorii etc. La preţuri imbatabile. Tot ce ai de făcut este să te hotărăşti care dintre brichetele de mai jos ţi se potriveşte cel mai bine în acest sens. Şi mai apoi să decizi cum anume o vrei personalizată. Putem să o gravăm pentru tine sau putem să o serigrafiem. Îţi putem livra brichetele „brute” şi să aplici orice procedeu de personalizare, oriunde doreşti tu. Evident, preţurile sunt negociabile şi pornim din start cu sume mult sub cele pe care le practicăm en-detail. Avem nevoie de aproximativ 30 de zile ca să îţi aducem modelele cerute în ţară şi să le gravăm sau serigrafiem. Chiar mai puţin, dacă te hotărăşti să le inscripţionezi în altă parte. Contactează-ne pentru detalii pe business@smokers.ro sau direct prin intermediul formularului de pe pagină. Spune-ne ce brichete doreşti, cantitatea necesară, ce anume vrei să aplicăm pe ele şi prin ce procedură. Modelele noastre (click pe bricheta pentru varianta marita):- Brichete Zippo mate
- Brichete Zippo lucioase
- Brichete Zippo Slim
|
Formular pentru solicitare detalii Notă: Completarea şi expedierea formularului NU reprezintă asumarea niciunei obligaţii din partea ta. Acesta este util pentru a-ţi putea concretiza oferta noastră, pe produsul ales şi în condiţiile impuse de tine. |
© 2009 Smokers.ro
|
Club Smokers | Produse | Personalizari | Parteneriat | Zippo | Termeni si conditii | Contact |